Apr 4, 2014 / 2 Comments

Pan brioche impletita umpluta cu urzici si mozzarella





Vine curand vremea sa iesiti la iarba verde, mai haladuiti pe la sfarsitul de saptamana, iata un aluat rapid care va permite infinite versiuni de tarta sarata. Evident ca il puteti manca pe post de aperitiv acasa sau  lua la pachet, se mentine proaspat la frigider cateva zile bune.
Pan brioche denumeste in italiana -via franceza - un aluat foarte aerisit, fin, usor, aproape ca de paine, dar imbogatit cu ou, lapte si unt/ulei in compozitie, in versiune sarata sau dulce, in functie de ce vreti sa obtineti in final. Eu am impletit in trei aluatul, iar pe fiecare dintre cele trei rulouri le-am umplut cu urzici si mozzarella, dupa cum o sa vedeti mai jos. Puteti foarte bine inlocui urzicile cu spanac, la fel si branzeturile, sau puteti inventa alte combinatii, inclusiv cu carne pregatita anterior, prosciutto etc. Aveti nevoie de o tava rotunda de circa 30 cm diametru ca sa iasa ca a mea. Daca nu, o puteti face si intr-o tava dreptunghiulara. Important e sa o impletiti, ceea ce face ca in final umplutura sa fie dispusa in toata compozitia, nu doar in mijloc, precum la o tarta in format simplu.

Aluatul:

550 g faina 00
250 ml lapte
60 ml ulei de masline sau de care preferati
1 ou
10 g zahar (1 lingurita circa)
10 g sare
20 g drojdie de bere proaspata (daca folositi uscata, cantitatea corespondenta, cf indicatiilor de pe pachet)

Fie ca faceti aluatul manual, fie ca folositi masina de paine, inainte de orice altceva, dizolvati drojdia cu zaharul in laptele caldut. Daca folositi masina, turnati inauntru faina, apoi peste ea laptele cu ce am dizolvat in el, plus oul batut usor, sarea si uleiul. Daca procedati manual, metoda e similara: faceti o gaura in mijlocul fainii in care adaugati oul batut, laptele cu drojdia si zaharul, uleiul, sarea, si incepeti sa amestecati pe masura ce adaugati din ingrediente. Framantati manual circa 10 minute. Daca folositi masina pentru aluat, urmati instructiunile si timpii completi de dospire. Pentru aluatul  manual, sint suficiente circa 2 h de dospire, intr-un unghi ferit de curenti de aer si pe cat posibil caldut, cu aluatul acoperit. Eu la aluaturile rapide procedez intotdeauna asa: incalzesc cuptorul cateva minute la 40-50 de grade, sting si pun aluatul inauntru, temperatura scade rapid dar ramane relativ constanta in jurul a 30 de grade.

Intre timp, cat asteptati aluatul, pregatiti umplutura:

1 mana buna de urzici deja oparite si scurse si tocate marunt
1 ceapa
3 linguri de ulei de care preferati
1 lingura de unt
100 g mozzarella
2 linguri parmezan ras 

sare, piper dupa gust
(mea culpa: pozele sint de la aceeasi tarta facuta anterior insa umpluta cu alte legume, tot verzi - coste, pentru ca in marea viteza care ma caracterizeaza am sters pozele de la cea cu urizici. procedeul e identic)

Taiati marunt ceapa si o caliti in unt+ulei impreuna cu urzicile tocate marunt timp de circa 10 minute, la foc mic, pana considerati ca sint gata, tinand cont de faptul ca mai merg si la cuptor:



Cand sint gata, racoriti cateva minute, amestecati cu mozzarella si parmezanul raz, sare si piper si incepeti sa umpleti aluatul pe care, dupa ce a crescut, il impartiti in 3 si faceti cu el trei foi dreptunghiulare de circa 1/2 cm grosime:



Lungimea foilor trebuie calculata in functie de tava pe care urmeaza sa o folositi, astfel incat atunci cand o impletiti sa cuprinda toata suprafata rotunda a tavei. Practic, daca tava e de  circa 30 cm diametru, foile trebuie sa fie de circa 40 cm lungime. Ulterior, cand le asezati in tava mai trageti putin de ele ca sa se adapteze cat mai bine la suprafata.
Toate cele trei foi le umplem si le rulam la fel:


Le adunati la capat si le uniti astfel incat sa nu iasa umplutura si sa se sigileze pentru coacerea ulterioara:


Dupa ce le impletim bine le asezam in tava rotunda, dupa cum am explicat mai sus - tragem putin de ea sau o comprimam, in functie de cat a iesit de lunga, lasand in mijloc un spatiu. Eu am presarat in tava putina faina, insa puteti folosi si hartie, pentru siguranta in plus. Nu se supara nimeni daca nu iese perfect, nici a mea n-a avut forma cea mai reusita, ramanand intr-o parte usor deficitara :) :


Dupa cum vedeti, spatiul din mijloc are un sens: acolo e locul unui mic vas termorezistent - eu am folosit o foma de muffin de inox - pe care il umplem pe trei sferturi cu apa. Apa are rolul de a impiedica aluatul sa se usuce in cuptor, atunci cand se coace. In felul asta obtinem o tarta mai mult decat frageda si care va rezista bine cateva zile, fara sa se usuce. Eu am presarat seminte de susan inainte sa o las a doua oara la dospit, e optional.
Lasati tava la dospit inca aprox. 1 h, pana volumul tartei se dubleaza, ocupand practic tot spatiul din tava:


Tot optional e ca atunci cand ii dati drumul la cuptor sa o ungeti cu galbenus de ou sau ulei, eu in viteza am uitat, insa estetica a fost salvata de semintele de susan. Sint toate optionale, esential e sa respectati cantitatile si etapele aluatului. Se coace in cuptorul preincalzit la 180-200 grade, timp de circa 15-20 min, in functie de fiecare cuptor. Iata rezultatul meu:


O felie taiata dupa ce s-a racorit putin, pe post de cina:


Related Posts

2 comments:

  1. Mi-e plina gradina cu urzici...trebuie s-o incerc, arata foarte apetisant. Multumesc!

    ReplyDelete
  2. Merita sa incerci, e buna cum nu se poate descrie in cuvinte. Branza o poti inlocui cu ce iti place si ai la indemana :)

    ReplyDelete

Latest Posts

Instagram

Labels

mammalapasta@instagram - ca sa vedeti ce e nou